Sustin proiectul ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Un fel de începuturi într-o tabără de schi


Începuturi:
Ştiţi senzaţia aia pe care o ai când iţi curg ideile de nu ai unde să le notezi pentru a le scrie apoi neapârat intr-o postare, sau când ai entuziasmul ăla de a te pune în faţa calculatorului şi a lăsa cuvintele să curgă de la sine mirându-te şi tu de cât de repede îţi vin, şi îţi zici în minte: "tuuulai, da' bun îs!". Ei bine...eu nu o am :) Cel puţin nu acum..


 Entuziasmat de toate activitățile din tabăra #schiem, cu siguranță sunt. Din acest motiv, tare mi-e frică să nu scriu un articol copilăresc. Toată lumea, când devine entuziasmată, lasă copilul din ei să iasă la suprafață. Nu e ceva rău în asta, dar sunt pus în postura de a scrie ceva ce urmează să fie văzut nu numai de bloggerii (mi-nu-nați. Am punctat bine, Andrei?) prezenți aici, dar și de alți curioși în a afla cum ne jiulim noi coatele pe pârtie.

Îmi e teamă pentru că un articol prost scris poate strica o impresie făină, pe care am primit-o ca feedback din partea prietenilor din tabără. Între noi fie vorba, dar să nu mai spuneți la nimeni, Nebuloasa, care este și noul meu mentor - stabilit adhoc-, a spus de mai multe ori că-i e drag de mine. Maka i-a ținut isonul, iar Răzvan a avut felul lui de a-mi spune același lucru, precizând cât de bine l-a uns pe suflet muzica pusă de mine în mașină. Dacă v-aș mai spune și de ceilalţi, prea ziceți că exagerează olteanul ăsta...dar chiar așa e. No, și pe schiuri am stat bine. Confirmă Brylu în tweet-ul ăsta. Toate astea, chiar mă bucură mult. '


Ca s-o zic din capul locului și pentru a rămâne bătută în cuie, pentru mine nu este numai o tabără de schi. Este o experiență plină de "începuturi". Pe lângă faptul că am început (să învăț) să schiez, este prima "tabără" efectiv la care particip și mai mult de-atât, în calitate de blogger.

Este prima dată când vorbesc la un walkie-talkie, dar despre asta o să povestim în zilele următoare; este prima dată când îmi place aşa mult o poză facută de mine (sus). De asemenea, este prima dată când am realizat cu adevărat că în momentul de față sunt mult mai jos decât ar trebui să fiu....din toate punctele de vedere. Este oarecum motivantă.. Persoanele de aici mă motivează să citesc mai mult, să scriu mai mult, să socializez mai mult, să schiez mai mult, și cel mai important, să fiu eu însumi mai mult..


Schi:
 Despre schiatul efectiv, vă pot spune câteva lucruri. Știu că o să mă întrebați, așa că trebuie să mărturisesc.. Am aflat cum arată plugul. Marți (prima jumate-de-zi) ne-am "conectat" cu clăparii la schiuri și am învățat basic-ul. Ieri, am ieșit din nou pe pârtie și chiar am schiat puțin pe nocturnă. La un moment dat mi-am dat seama că Arena Platoş are niște bestii de pârtii, de pici în fund, nu alta. Mai ales că a plouat puțin înainte și a cam înghețat, deci atunci când cădeai, te puteai duce săniuță cel puțin 10 m (cedeti-mă, nu vă mint). Dacă nu, întrebați-l pe Brylu, că azi ne-am cam ținut reciproc unul după altul. Eu ca să mai învăț câte ceva, și el să nu mă scape din ochi. Nu știu, o fi văzut că-s mai nebun puțin sau ceva... :)))


#Barfe:
-Există un inside hastag #RaresFacts tot cu inside jokes, dar mai multe întrebați-l pe Toma că el le contorizează.
-Maka s-a împrietenit mai mult cu vinul decât cu schiul.
-Dorm în cameră cu prietenul Cristi Florea, și pot să declar cu mâna pe inimă că NU sforăie !!!
-Am aflat că atunci când Anne striga după Horațiu, de fapt pe mine mă căuta. Nu mai înţeleg: păi ori Lupul Tânăr, ori Banderas, ori Bosquito, ori Horațiu ? I'm confused now...
- #PeSurse vine şi Cosmin Tudoran vineri, cred


Doar ce-am primit mail de la "domnu' cu camera", Brylu, așa că încheierea o las pe seama clipului făcut de el:



 P.S. Că tot vorbeam de bestii de pârtii, Arena Platoş are și niște bestii de oferte: 5 zile de cazare, skipass, echipament și instructori, pentru 99 de euro. Eu zic așa, în caz că vreți să cunoașteți blogger-ul celebru. (şi mărul a fost aruncat în sală..) :D


 #schiem este prima tabără de schi pentru bloggeri organizată de Arena Platos cu susținerea SonyVodafoneMichelinStaropramenFord,  Perla Păltinișului și Buonavista.


Related Posts with Thumbnails

Live Traffic Feed

Glob